CE FACEM CU COPIII?

E uluitor cât de tare a reușit o chestiune ivită de ceva timp în spațiul public să rupă societatea românească și să o ridice insular asupra propriului miez, familia, singurul factor de coeziune și stabilitate care mai rămăsese în societatea românească post-revoluționară, singura care mai proteja și oferea condițiile optime pentru creșterea și educarea copiilor! 
 Ca și cum, nu mai avem decât o singură redută care apără cetatea, una foarte trainică, atât de trainică încât a reușit și încă mai reușește, după ani de asediu, să țină piept asalturilor, și, brusc de dragul unor răstălmăciri atent meșteșugite în plan mediatic, decidem să o dinamităm dinăuntru.
Și ceea ce este mai halucinant este că tocmai aceasă chestiune ar trebui să ne caoguleze mai tare în jurul valorilor care, de secole, ne definesc ca neam. Tocmai ceea ce trebuia să ne adune, ne risipește și ne ridică unii împotriva altora. Cu alte cuvinte, în loc să ne adunăm umăr la umăr și să alcătuim împreună un scut viu în jurul nucleului ființei noastre naționale, FAMILIA, ne așezăm pe poziții de război, gata să ne mitraliem unii pe alții, în mijlocul focului fiind chiar ceea ce ar trebui să se afle în spatele frontului.
De ce suntem în război, când ar trebui să fim în colaborare? De ce suntem în competiție, când ar trebui să fim în lucru în echipă? Oare nu toți avem interes să apărăm valoarea cea mai dragă a oricărui popor, indiferent de rasă, convingeri religioase sau etnie? Mă refer, desigur, la familie, care prin funcția sa psiho-afectivă oferă mediul cel mai important și echilibrat pentru afirmarea și formarea personalității copiilor. Și mă refer, fără doar și poate, la copii, cei care asigură nu doar continuitatea istorică a națiunii ci și progresul societății umane, în general.
De ce trebuie să fie cineva în povestea asta lupul cel rău? Chiar nu putem să fim toți, împreună, de dragul copiilor noștri, pentru familie? De ce se chinuie unii să găsească în chestiunea aceasta pe alții care luptă împotriva a ceva, mai ales atunci când acei alții luptă pentru ceva și nu împotriva cuiva? De pildă, oamenii aceștia mulți, foarte mulți, vreo 3 milioane de persoane (numai!) care se regăsesc în demersul inițiat de Coaliția pentru Familie… de când sunt ei împotriva a ceva? Ei toți, ca și noi, restul care, din indiferență sau absenteism social, am ratat campania de strângere a semnăturilor pentru demararea demersului legal de organizare a referendumului, nu sunt împotriva unei minorități de nici un fel, ci pentru susținerea familiei. 
De unde până unde susținerea familiei, așa cum este ea definită dintotdeauna de tradiția poporului român, și anume uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, înseamnă automat persecutarea minorităților sexuale? Faptul că pe siteul Coaliției apar commenturi neprietenoase la adresa acestora nu înseamnă deloc faptul că această Coaliție și-a făcut un obiectiv din combaterea și marginalizarea minorităților sexuale. Mai ales că nu ai certitudinea identității autorilor acelor commenturi. De unde știm noi că autorii acelor comentarii nu sunt, de fapt, simpatizanți ai LGBD care încearcă să denigreze Coaliția și să transforme în victimă o minoritate care nu a fost nicicum ofensată de vreun reprezntant oficial al Coaliției? Doar așa, de dragul demersului în sine, pentru că se știe bine că statutul de victimă aduce un uriaș capital de imagine care absolut întotdeauna se transformă în susținere…
Prea suntem suspectați, noi, cei de dincolo de ecrane și tabloide, de imbecilism acut! Pentru că este prea multă strădanie în campania asta de denigrare a unui demers cât se poate de liber și de întemeiat! Prea construită poziția asta împotriva a ceva pe care este așezată Coaliția pentru Familie! Prea multă pândă pentru a vâna cuvinte care sugerează…ceva la fel de cert și palpabil ca un gând bănuit doar!
Am uneori senzația acută că suntem prinși cu toții într-un iureș absurd, gol și halucinant, din care nu îmi rămâne în creier decât o întrebare ascuțită, ca un sfreder? Ce facem cu copiii? În baza cărei libertăți le negăm dreptul de avea o mamă și un tată? Prezenți sau absenți în viața și educația lor…
Și, dacă mă așez strâmb și judec dept, mi se pare mie că mai bine ne-ar fi nou, tuturor, să ne strângem frumos împreună în jurul a ceea ce reprezintă însuși miezul ființei noastre: Familia! Pentru că familii puternice înseamnă copii cu personalități puternice, cu rezultate academice de top, înseamnă medici buni în spitalele de mâine, însemnă dascăli care știu să construiască numai caractere puternice, înseamnă adulți echilibrați care vor asigura dăinuirea noastră în istorie, o istorie pe care vom continua să ne-o scriem singuri, fără să așteptăm să ne-o dicteze alții. 
http://www.activenews.ro/stiri-social/Ce-facem-cu-copiii-144650

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.