De nu aș fi trecut prin frământare…

De nu aș fi trecut prin frământare,Pe roata ce zdrobește lutul,

Nu aș avea acum, nicio valoare,

Aș fi un simplu vas ca orișicare

Și aș umplea degeaba raftul.
De nu aș fi trecut prin curățire,

În flacăra cuptorului aprins,

Nu aș avea cântări de armonie,

Aș fi și astăzi plin de murdărie,

Mereu căzut, mereu învins.
De nu aș fi simțit recea furtună,

Cu mari talazuri cum mă-ngroapă,

Nu aș fi azi purtat de-o caldă mână,

Aș fi rămas, pe veci fără cunună,

Și n-aș avea cui spune: „Tată!”
De nu aș fi văzut cum vine valul,

Să mă coboare-n cel mai negru-adânc,

Nu aș fi străbătut nicicând Iordanul,

Aș fi pierdut de mult catargul,

Și-aș fi privit, cum mă scufund.
Dar am trecut prin frământare,

Prin curățire, prin cuptor,

Prin grea furtună, val și mare,

Să fiu in ceruri, o… valoare.

Și-aici… un vas folositor.
Și când privesc în urmă totul,

Am înțeles copilărește

Că roata, și zdrobirea, focul,

Mi-arată cât de mult Olarul

Pe mine totuși… mă iubește!!!
Autor necunoscut

       

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la De nu aș fi trecut prin frământare…

  1. In necaz ne putem dovedi iubirea fata de Dumnezeu

  2. Pingback: De nu aș fi trecut prin frământare… — Pastor Ciprian Barsan – Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?

Comentariile sunt închise.