Către Doamna Oana Pellea

Către Doamna Oana Pellea
Stimată Doamnă, nu orice formă de atracție este iubire. Există forme de atracție dintre cele mai bolnave, există extaz în inima unui pedofil, există adorare în inima unui necrofil, există sclipire și vibrație în inima unui zoofil dar asta nu este iubire. Haideți să nu pângărim frumosul și divinul sentiment al iubirii. 
Cred că înainte de a modifica Constituția României ar trebui să clarificăm definiția iubirii. Nu orice sentiment năstrușnic este iubire. Ați aflat că 92% dintre adolescenții cu HIV din America sunt din rândul homosexualilor? Mai știți că 40% dintre ei sunt predispuși sinuciderii, iar constanța într-o relație de genul este un mit mai mult decât realitate. A-i împinge pe adolescenți spre alegerea acestei forme de …, cum s-o numi, cred că este mai mult decât iresponsabilitate. Iubire înseamnă să-i ajuți, să-i îndrumi corect și nu să-i lași pradă unor pofte care le toacă mărunt și trupul și sufletul. 
Diferența dintre noi și animale este tocmai înfrânarea, puterea de a ne sfinți prin ascultarea de Dumnezeu. Distrugerea înfrânării ne duce cu cel puțin 4000 mii de ani în urmă la cazul Sodoma și Gomora. 
Aici nu vorbim despre dreptul lor de a exista, în privat sunt liberi să facă ce vor, ci vorbim despre dreptul nostru de a nu le ști și vedea „nebuniile”. Și mai ales vorbim despre dreptul copiilor orfani care după ce că nu au mama și tată mai pică și pe mâinile unora cărora nu le poți ști intențiile și pofta lor trupească. De obicei „iubăreții” aceștia au mai multe înclinații. 
Spuneți că sunteți credincioasă, citiți vă rog 1 Corinteni 13 și veți vedea că există o categorie de oameni care în numele unei false iubiri își vând averile și-și dau trupurile să fie arse dar dacă iubirea aceasta nu este conformă cu Dumnezeu este doar un chimval zăngănitor, nici măcar o chitară dezacordată.
Închei trimițându-vă tot la Scriptură, căutați în cartea Genesei și veți vedea scris așa: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa, l-a făcut parte bărbătească și parte femeiască.” Chipul lui Dumnezeu se ilustrează cel mai bine, nu exclusiv, în sânul unei familii pline de iubire, se ilustrează în iubirea profundă dintre bărbat și femeie. Am convingerea că Duhul Său produce tainica unire doar în familia confirmată de Biblie. 
Doamne ajută!

Tony Berbece

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.