Universul tainic între „Dumnezeu şi umbră”


 

La palmaresul publicaţiilor Marianei Gurza se adaugă, la ceas aniversar o nouă apariţie editorială. Este vorba de volumul Dumnezeu şi umbră – God and Shadou, ediţie bilingvă, română-engleză, care a văzut lumina tiparului la Editura Singur din Târgovişte, octombrie, 2016. Varianta în limba engleză este o contribuţie strălucită a renumitului scriitor specializat în indianistică, traducător şi eseist privind literatura sanscrită, literatura antropologică, prof. dr. George Anca.

Marele filosof Blaise Pascal afirma în una din celebrele sale cugetări că, atunci când n-ai un templu în suflet în zadar aştepţi apariţia zeităţii. Se pare că acest lucru se potriveşte şi poetei Mariana Gurza, care, în timp, cu aplecare şi migală şi-a construit în suflet un „locaş” al Domnului.

Comentatori şi critici ai poemelor sale, recenzori ai cărţilor de poezie, pe bună dreptate o califică unanim pe Mariana Gurza ca fiind o poetă creştină. Este corect acest lucru, concretizat prin dorinţa sa neclintită de apropiere de cele sfinte, îmbrăcând cu sfială haina unor reale valori creştine: umilinţa, iubirea, dăruirea… „Sunt o frunză înnourată / Căzută la picioarele tale Iisuse, / Doar rugăciunile îmi dau putere / După atâta zbucium şi durere. (Smerenie) Conştientă de tarele lumii în care trăim, poeta îşi păstrează speranţa că iubirea este cea care ne va salva de la pieire: „Spre infinit m-aş duce / cu un cântec de dor păgân / şi-n lacrimi tremurânde, / aş semăna iubiri; / m-aş prinde printre stele / cu mâinile de flori, / şi-aş îngenunghia o lume, / o lume plină de erori”. (Speranţa) Altruistă până peste poate şi cu generozitatea-i bine cunoscută croieşte un îndemn adresat tuturor celor care iubesc viaţa: „Lăsaţi caii să zburde pe câmpiile-ntinse / Liberi în jocul nebunesc de altă dată, / Fără poveri şi fără lanţuri groase / să simtă ce-i aceea viaţă”. (Manifest pentru viaţă)

Punându-şi întrebarea cine suntem, Mariana Gurza conchide că suntem „şi umbră şi fiinţă”. În opinia sa, umbra se conturează atunci când dispare sau nu mai regăsim soarele în noi. În atare situaţie este nevoie să dedicăm timp şi răbdare scormonirii eu-lui interior pentru a ne descoperi sinele adevărat şi a renunţa la egoul fals sfătuitor. Doar astfel ne întărim şi consolidăm credinţa, pilonul principal al casei Domnului, al Bisericii străbune: „Am crezut că ştii cine sunt. / Eu mă credeam, / deopotrivă că sunt / şi umbră şi fiinţă. / Până când mi-am dat seama / că-n oglinda timpului / nu eram mai mult decât / un strigăt, / un hohot de râs, / o rochie albă, / o flacără de lumânare, / un ou roşu, / o bucăţică de prescură, / un ochi de lumină” (Spune-mi cine sunt)

Mariana Gurza călătoreşte prin vers, cu inima complet deschisă spre lumină. Eleonora Schipor consideră că poeta „trăieşte în poezie cele mai variate sentimente, speră și visează, suferă şi radiază ca orice spirit profund și vulnerabil”, versurile sale fiind ipostaze ale trăirilor, întruchipări ale sufletului, adevăratul „turn de control” al sinelui său interior: „Am crezut că travestindu-mă / în lumină, / în disperare / am să-ţi adorm imaginaţia. / Am reuşit / să-mi zăresc îngerul / rătăcit în mine, / căutându-mă / în gestul meu / de umilinţă. (Cerul plânge în inima mea) Poemele sale nu trădează niciodată, ci explică, amplifică ori adânceşte stările şi trăirile.

Scriitura Marianei este lirico-filosofică, cu simplitate şi subtilitate abordează problemele fundamentale ale omului – viaţa şi moartea. În opinia sa, acestea nu sunt opuse, ci complementare, intim legate. Totul este o curgere prin timp, este o trecere, pe care trebuie s-o privim şi s-o primim cu seninătate. „Eu încă mai sper / să am o plecare provizorie, / să mă pot întoarce, / şi să fiu tânăra femeie din vis. / Să-ţi spun: Vezi, n-am murit, / n-am vrut să te las / singur cu umbra mea! / Cu toate că moartea / e doar un drum… / De-aceea, / eu n-am să mor niciodată / cu adevărat. / Totul e un simulacru / de moarte. / E doar o şaradă”. (Iubitule, voi fi umbra ta)

Pe firul timpului, se-mpletesc căderi şi înălţări, scăpătări şi reveniri: „Născându-mă din nou, / Iată-mă! / Am trecut prin furcile unui vis urât. / Neştiută de nimeni, / m-am împresurat în suferinţa-mi mută. / Dar acum, Doamne, mă desfăt / cu darul tău de viaţă nouă, / să pot râde, să pot plânge, / să pot lupta, să trăiesc, / precum în neclintirea lor stâncile”. (Mă uit la cer) În opinia sa şi stelele cad, uneori: „Căderea stelelor / o percep ca o scurgere / de clepsidră… / Din când în când, / mai prind câte-o stea / pitind-o după un nor / sperând / ca odată să o regăsesc..” (Căderea stelelor)

 

Poeta simte o nevoie acută, o aprigă sete de acurateţe sufletească şi spirituală, de puritate, de adevăr, de dăruire, şi găseşte să împlinească aceasta printr-o oarece izolare, interiorizare şi depărtare de tumultul vieţii, stare presărată din când în când cu izbucniri calde şi transparente, prin vers, pe care citindu-le poţi cunoaşte adevăratul său „chip” liric. Tonul poeziilor nu este unul tern, ci vivace, expresiv, versurile aprinse de metaforă îşi pun sigur şi durabil amprenta în mintea şi sufletul cititorului.

 

Sub zodia modestiei şi a bunului simţ, în tăcere şi linişte interioară sau zbuciumată, în uşoară melancolie ori extaz, uneori cu seninătate, alteori înnourată, în laboratorul intim al creaţiei poetei, plămada fecundă dă viziune şi prospeţime lirismului său. Poemele sunt izvor de frumuseţe, de căldură, rămânând inalterabile în timp. Semnul vigorii poetei Mariana Gurza este faptul că scrie poezie în vers alb: „Semn că poezia trăieşte / e versul alb / care a înşelat rima. / De aici începe poezia / de la fotografia asta / pe care ţi-am lăsat-o / la îndemână / cu câteva rânduri oblice / dintr-un manuscris / din care, / prieten drag, / ai rupt o filă, / ai ars-o într-o ţigară, / înainte de a te vindeca / de mine”. (Poezie în vers alb)

Poemele sunt amplu articulate, cu o consistenţă naturală şi un demers lirico-discursiv coerent. Priveşte lumea interioară şi pe cea din afară printr-o lupă care-i permite o cunoaştere mai profundă, acceptând lăuntric, cu discernământ pios sugestiile din afară şi lăsând să transpară în ochii cititorilor gesturi de mare delicateţe, precum sentimentul iubirii: „Eram frumoasă, / când te aşteptam. / Dar a trecut ceva vreme / de când noi doi / ne-am legănat / pe două curcubee, / după ce ploaia / mi-a spălat buzele / de sărutările tale. / Şi totuşi inima mea, / învelită în iubirea ta, / a păstrat / pecetea sacră / cu care tu m-ai / atins cu iubire, / acolo, printre nouri, / printre culori / şi fulgere / irosite de iubiri…” (Eram frumoasă?) Şi merge mai departe, trăgând, poate un semnal de alarmă a deteriorării acestui sublim sentiment uman: „Există o lege nescrisă / care obligă la iubire. / Dar cum iubirea a devenit o relaţie / dintre cerere şi ofertă, / nimeni nu este suficient de bogat / pentru a cumpăra iubirea”… (Paradox sentimental)

Cartea se remarcă şi prin eleganţa şi ţinuta grafică de excepţie, merite incontestabile ale editurii, pentru care transmit un gând bun editurii Singur şi editorului Ştefan Doru Dăncuş.

​Bun venit volumului de versuri Dumnezeu şi umbră pe piaţa editorială, felicitări distinsei poete Mariana Gurza, căreia îi dedic un micropoem în stil nipon, tanka:

 

„Deasupra apei

străluceşte în noapte

un pod de lună –

eliberat de temeri

găsesc cheia liniştii”

 

Vasilica Grigoraş

 

Acest articol a fost publicat în Bucuria sufletului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s