Campanie electorală din spatele amvoanelor

Ca principiu, sunt un bărbat care îmi asum responsabilitatea faptelor mele și nu mă ascund atunci când am o opinie separată, chiar dacă este un punct de vedere sensibil și poate răni.
Pentru că îmi iubesc Creatorul (nu atât cât aș putea, dar e un proces la care nu renunț) și pentru că știu DE CE merg la biserică, am avut parte de multe învățături bune și am avut acces la multe minuni în viața mea.
Ca orice creștin, am mers la biserică să mă întâlnesc cu frații mei, loc unde Îl onorăm cu cântări de laudă pe Domnul Isus și unde încercăm să înțelegem mai bine Scripturile pentru ca să le putem aplica în viața de zi cu zi.
Am ajuns cu câteva minute mai târziu, așa că singurele locuri mai libere erau pe primele trei rânduri din față, am mers hotărât și mi-am revendicat un loc. Era atât de frumos, câțiva tineri cântau și te ajutau să îți înalți sufletul spre Dumnezeu.
Pe când intra păstorul, mare mi-a fost mirarea să văd unul dintre candidații la Camera Deputaților împreună cu consilierul lui, stând în față, așteptând să spună ceva din Scriptură și rămânând acolo restul programului.
Mă uitam la el și eram supărat, nu puteam să nu mă întreb ”cum se face că acești oameni găsesc comunitatea noastră numai în campanii electorale?”
Pastorul nostru s-a ridicat și i-a făcut introducerea, l-a ridicat și l-a lăsat numai atunci când a fost convins că am înțeles că el va candida pentru un loc în Camera Deputaților și că este prezent pentru prezența noastră la vot, și nu numai …
Mă uitam la el și mă simțeam folosit, mă simțeam ca un pensionar care este așteptat cu o găleată sau o mătură la ieșirea de la urna de vot, fără habar cu cine sau de ce a votat.
După ce a citit din Scriptură și a încercat să facă o învățătură, a încercat să explice importanța implicării creștinilor în diferitele foruri decizionale (acțiune menită să inducă în eroare prezența lui, nicidecum o inimă curată sau un mesaj din partea lui Dumnezeu care să fie înțeles de cei din biserică)
Eram cuprins de furie, mă uitam la pastor și mă gândeam să mă ridic în picioare să îl rog pe acel domn să ne învețe ceva, dacă tot a venit la noi cu o învățătură din partea lui Dumnezeu. Mă gândeam că nu se cade, că e mai înțelept să îl las în pace, să iau ce este bun din ce are de oferit și să mă rog pentru el.
Dar nu e vina celui care a venit la noi să-și prezinte ”prezența electorală” și opțiunea noastră de ”frați în Domnul” (de parcă sunt chemat să votez cu cineva care aparține aceleiași denominațiuni, deși poate am alte convingeri politice) ”pentru că, trebuie să facem bine, dar prima dată să îl facem fraților noștri”, spunea păstorul tare și clar (deși apostolul Pavel o spunea într-un cu totul alt context, dar noi ne pricepem să folosim Scriptura în orice scop, atâta vreme cât ne justifică acțiunile), ci este vina păstorului care permite ca în Biserica lui Dumnezeu să se facă campanie electorală.
Aș fi vrut ca păstorul să mă protejeze în fața celor care vor să folosească amvonul, dar nu a fost să fie, pentru că deja sunt la a treia campanie electorală și am avut neșansa să fiu folosit.
Sunt deranjat și supărat pentru că amvoanele Bisericii sunt folosite pentru campanii electorale.
Sunt de acord cu oamenii care au capacitatea și aplecare spre politică, cu cei care-și fac campanie electorală, în condițiile legii, în mod egal, însă … dacă tot a chemat, sau a răspuns afirmativ chemării un candidat în Parlamentul României pentru a fi prezent în comunitatea noastră, de ce nu se oferă o asemenea șansă și celorlalți candidați?
Sau, cel care este de-o anumită denominațiune are vreun avantaj față de ceilalți?
Sau, în politică este ca în război și dragoste … nu sunt reguli?
Domnul Isus a spus: ”casa Mea se va numi o casă de rugăciune!”
Niciunde în ceea ce spune Mântuitorul nu există o conjuncție, care separă casa lui Dumnezeu = biserica de azi, cu o altă opțiune.
Când merg la biserică, vreau să întâlnesc oameni ca și mine, care vin să stea de vorbă cu Domnul Isus, să cântăm împreună și să avem un timp plăcut, să ne încurajăm și să ne susținem, nu să fie făcută campanie electorală subtilă.
Nu ajunge că suntem bombardați cu tot ce nu vrem? De ce trebuie să existe o imixtiune a bisericii cu politicul?
Am început să mă rog și-L rugam pe Domnul Isus să-mi ia supărarea de pe inimă să pot participa la serviciul divin, lucru care s-a și întâmplat.
Visez la o comunitate care este interesată de Dumnezeu și care nu are alt interes decât relațiile umane și relația dintre om și Dumnezeu.

Sursa: https://denisbuta.wordpress.com/2016/11/27/campanie-electorala-din-spatele-amvoanelor/

Acest articol a fost publicat în COMUNICATE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Campanie electorală din spatele amvoanelor

  1. Anca V spune:

    Daca ar fi numai asta,dar din pacate se intampla tot mai multe lucruri negative de la amvon.Unii pastori isi folosrsc acest statut pentru a-si folosi puterea.Nu demult mi sa propus mie si sotului meu de catre pastor sa mergem sa slujim in alta parte pe motiv ca trebuie la frati sali se fac dor de noi.Desii este o biserica mica cu putini slujitori.Si ar fi nevoie de noi,insa faptul ca sotul si-a permis sa predice despre pocainta asta a deranjat de fapt.Sunt vremurile din urma cand amvonul nu mai este folosit pentru propovaduirea Cuvantului curat de la Duhul Sfant,ci folosit cu usurinta pentru interesele lor personale.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s