Cine sunt eu? By Marcela Voicu


Cine sunt eu?

Mă-ntreb privind spre munţi…

Şi în răspunsul care vine greu

Aud glas de strămoşi cu peri cărunţi.
Cine sunt eu?

Mă-ntreb cu gândul străbătând cărări,

Şi-o adiere blândă întoarce gândul meu

Plin de răspunsuri din vremuri de-amânări.
Cine sunt eu?

Primesc răspuns privind la flori de toamnă:

,,Tu,eşti ca noi,pictată cu nuanţe-n degradeu,

Mii de culori care pălesc când viaţa se destramă.”
Cine sunt eu?

Mă văd în zboru-nalt al păsării pribege.

Când zările-s deschise înspre Empireu

Prin poarta de mărgăritar…să pot alege.
Cine sunt eu?

Simt raze de lumină blândă pe obraz.

Când la ureche îmi şopteşte glas de Dumnezeu,

Mă umplu de iubire,de pace,de extaz.

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Tu,eşti asemeni munţilor împăduriţi

Ce-şi poartă-n lume,bravi,comoara,

Croind cărări pentru cei ce-s trudiţi

Să-şi poată răcori,la umbră,inimioara.
Tu eşti mireasmă revărsată blând

Din florile grădinii sufletului tău,

Ce dă lumină şi împrospătează orice gând

Să poată ţine calea înspre Dumnezeu.
Eşti braţul ce ridică şi aripa ce-nalţă

Căzuţii-acestei lumi ce-au fost loviţi,

Răniţi şi jefuiţi de-orice speranţă

C-ar mai veni o vreme,când vor fi iubiţi.
Eşti glas prin care vocea Lui răzbate

Când vestea bună duci pe vechi cărări.

Iar şoapta-I care bate la inimi încuiate

Îndeamn-a spune:Da! la ale Lui chemări.
Tu,eşti săgeata îndreptată înspre cer,

Iar arcul este-n Mâna Celui ce te-a ascuţit.

Spre ţintă să-i conduci pe cei ce pier,

Ce jertfa no’nţeleg,şi cât El i-a iubit.
Tu,eşti din El,iar El în tine locuieşte,

Şi fără El în lumea asta eşti nimic.

Doar dacă Îl conţi pe Cel ce te iubeşte,

Atuncea,eşti din toate câte-un pic.
Marcela Voicu

16.11.2016

Acest articol a fost publicat în Bucuria sufletului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.