Eveniment


In data de 14.11.2016 SuperLuna va apărea cu dimensiuni mai mari decât în mod obişnuit în faza de Lună plină şi va fi cel mai aproape de Pământ, după ianuarie 1948. O astfel de extra-SuperLună va mai putea fi văzută abia în 25 noiembrie 2034. Astrul atinge perigeul la ora 11:22 GMT (ora 13:22 în România), intră în faza de lună plină la ora 13:52 GMT(ora 15:52 în România) şi va fi vizibilă odată cu sosirea întunericului, peste tot în lume.
Luna va fi luni la doar 356.509 de km de Terra, faţă de o distanţă medie de 384.400 km, şi cum sistemul Terra/Lună se apropie de momentul anului când este cel mai aproape de Soare (4 ianuarie 2017), Luna va primi mai multă lumină ca de obicei. Astfel, Luna plină va apărea cu o dimensiune cu 14% mai mare şi va fi cu 30% mai strălucitoare decât în mod obişnuit, anunţă NASA.

Acest articol a fost publicat în EVENIMENTE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.