America a votat pro-normalitate, familie și valori tradiționale, contra Corectitudinii Politice și a ideologiei disoluției morale


America l-a votat pe Donald Trump ca președinte. Acest vot trebuie înțeles în primul rând ca un vot pro-valori. E vorba de valorile părinților fondatori ai Americii, valorile conservatoare tradiționale, ethosul creștin pe care s-a întemeiat marea națiune americană.Există dovezi clare că America a fost fondată ca națiune creștină.
Statele Unite au devenit națiune pe 3 septembrie 1783 prin Tratatul de pace de la Paris, care a pus capăt Revoluției americane și a statuat independența SUA față de Marea Britanie. Preambulul Tratatului începe cu formula: „În numele Preasfintei și nedespărțite Treimi” (In the name of the most holy and undivided Trinity). El este semnat de John Adams, Benjamin Franklin, John Jay și D. Hartley.
Același John Adams, ca Președinte al SUA, dădea pe 23 martie 1798 o proclamație declarând ziua de miercuri 9 mai 1798 zi de pocăință, post și rugăciune pentru întreaga națiune americană. În contextul unei grave amenințări externe (din partea Franței), Președintele Adams scria:
„Siguranța și bunăstarea popoarelor depind de ocrotirea și binecuvântarea Atotputernicului Dumnezeu; iar mărturisirea națională a acestui adevăr e nu doar o îndatorire de neocolit care I se cuvine Lui din partea oamenilor, ci și o îndatorire a cărei influență firească e prielnică răspândirii moralității și evlaviei fără care nu poate exista fericire socială. […] Această îndatorire se cuvine împlinită în toată vremea, mai cu seamă în clipe de greutăți și primejdii, în care nenorocirile prezente sau care amenință [poporul] sunt dreptele judecăți ale lui Dumnezeu pentru întinderea păcatelor, chemări la pocăință și îndreptare. […Pentru] a cere mila și binecuvântarea Cerească peste țara noastră […] vă chem să ținem miercuri 9 mai în Statele Unite ca zi solemnă de Pocăință, Post și Rugăciune; ca cetățenii, abținându-se de la obișnuitele lor treburi lumești, să-și înalțe rugăciunile pline de evlavie către Părintele Milostivirii; […] toate congregațiile religioase, cu cea mai adâncă smerenie, să-și mărturisească înaintea lui Dumnezeu multele păcate și abateri de care, după dreptate, s-au făcut vinovate, individual și ca popor; și să-L roage ca, prin nemăsuratul Lui Har, prin mijlocirea Mântuitorului lumii, să șteargă toate păcatele noastre și să ne încline, prin Sfântul Său Duh, către sincera pocăință și schimbare ce ne pot învrednici să nădăjduim spre neprețuita Sa îngăduință și binecuvântare; […] ca evlavia și moralitatea sănătoasă să înrâurească cugetele și să stăpânească viețile tuturor cetățenilor noștri; și ca binecuvântările păcii, libertății și adevăratei religii să se răspândească la toate popoarele pământului.”(1)

 

Oare nu este aceasta o mărturie de credință explicită?
Activiștii și trolii anti-creștini și corecți-politic vor țipa că ce era valabil acum 218 ani nu ar mai fi astăzi. Chipurile, am trăi azi într-o „bravă lume nouă” (Huxley) dominată de (pseudo-)valori seculare.

Realitatea însă este că azi 77% dintre americani se identifică cu creștinismul (într-o denominație sau alta)și merg duminica la biserică.(2).Iar votul americanilor din 9.11 confirmă această realitate.
Aceiași troli corecți-politic vorbesc de „doliu”, „coșmar” și „tragedie americană”(3), cutremure, turbulențe, eșecuri, dezastre și incertitudini. Fals! Nu e niciun coșmar.
Dacă există totuși vreun doliu, e doar cel ce marhează decesul Corectitudinii Politice. Singurul dezastru e cel suferit de neomarxism. Asistăm doar la naufragiul spectaculos al ideologiei ipocriziei și imoralității, ridicată de administrația Obama la rang de politică de stat.
Se mai spune că în această zi lumea s-ar fi schimbat dramatic. Iarăși fals. Nu s-a schimbat lumea reală, ci lumea imaginară a propagandei. De fapt s-au schimbat – au fost obligate să se schimbe – doar falsele percepții corecte politic, proiectate în discursul public de mass media mainstream și Hollywood. Cutremurul s-a înregistrat doar la nivelul minciunilor corecției politice, deversate ani de zile și acreditate ca adevăruri imuabile. Americanii le-au spulberat, arătând că încă sunt o mare națiune. Ei s-au eliberat în sfârșit de ceea ce au înțeles că le era băgat pe gât de o ideologie totalitară. Creștinii americani au ieșit, cum spune Mihai Neamțu, „din catacombe”. Nu s-a prăbușit o lume: lumea oamenilor reali, a vieții guvernate de bun-simț, a rămas aceeași. S-a prăbușit doar un mit: mitul „dictaturii confuziei”, al totalitarismului CNCD-urilor și ONG-urilor din rețeaua lui George Soroș (cunoscut susținător al lui Hillary Clinton), al tiraniei în numele unei false non-discriminări transformate în suprem instrument de discriminare a majorității creștine, sub pretextul unor minorități folosite ca nou „proletariat” al marxismului cultural.

Citiți mai multe accesând: 

http://m.activenews.ro/externe/America-a-votat-pro-normalitate-familie-si-valori-traditionale-contra-Corectitudinii-Politice-si-a-ideologiei-disolutiei-morale-138131#.WCRsqqCOodQ.facebook

Acest articol a fost publicat în COMUNICATE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.