În taină mare

În taină mare cineva mi-a spus

Că-i vremea înţeleptului să tacă,

Să stea umil, cu ochii-n jos, supus,

Şi doar în gând părere să își facă.
Dar oare, Doamne, până când

Vom viețui cu sufletul la pândă?

Cât să mai priveghem plângând

Ca cel ce-așteaptă grea osândă?

Trăim intens o vreme de răscruce

Cu multe semne de-ntrebare,

Pământu-i revoltat şi nu mai duce

Doar chin şi cruntă dezbinare.
Acum ce-i sfânt e-n piață la mezat

Pentru un pumn de-arginți înșelători,

Sufletu-i dat pe-un gologan pătat,

Pășim în transă prin neguri și vâltori.

Îngenunchez Iisuse, cu faţa spre altar

Rugându-Te să ierți acest popor robit,

Trimite îngeri mulţi de pază la hotar

Ca ţara mea să aibă din nou un răsărit.
versuri Rodica Constantinescu

Acest articol a fost publicat în Bucuria sufletului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.