BISERICA FECIOARELOR NECHIBZUITE…


Acum câteva luni mi-a atras atenția un articol foarte provocator scris de pastorul Cristi Ionescu. Scria despre lupta pentru identitatea noastră, o „luptă de uzură” cum o numea el. Cei care vorbesc acum pe față despre noua ordine mondială nu sunt dispuși să tolereze pe nimeni si nimic care le-ar „putea submina planurile”.

Așa cum puncta Cristi Ionescu „este o chestiune de timp” până când statul asistențial, tot mai puternic și tot mai agresiv, va ataca din toate direcțiile acele entități care sunt percepute ca o amenințare la adresa sistemului. Familia tradițională, bisericile a căror structură de autoritate nu vor permite sub nici o formă imixtiunea sistemului și cetățenii care nu se lasă controlați, vor fi țintele principale ale reprezentanților „noii lumi”.

Una din întrebările puse de Cristi Ionescu mi-a atras în mod deosebit atenția: „Se va putea împotrivi curentelor de cotropire a valorilor creștine biserica fecioarelor nechibzuite?” Dacă nu se va întâmpla nimic care să-i trezească pe „creștinii amețiți de învățăturile îngăduinței și relativismului și intimidați de curentele progresiste”, cei mai mulți vor cădea în capcană.

Am văzut pe viu în „cazul Bodnariu” trei motive majore care-i determină pe „creștinii moleșiți” să muște din momeala sistemului care ne vrea cu orice preț asimilați și care-i fac să fie paralizați.
1. LAȘITATEA

Întotdeauna creștinii îndrăzneți, curajoși și pasionați de Evanghelia lui Cristos au plătit scump pentru curajul lor. Cei lași însă, fără coloană și conștienți de propria lor nevrednicie, știu că îndrăzneala se plătește scump. Prin urmare, aleg să nu riște nimic, ascunzându-și adesea lașitatea în spatele unor discursuri sforăitoare despre spiritualitate și sfințenie. Realitatea este că teama îi face lași, iar lașitatea îi face să fie filosofi. Pe primul loc sunt aceea care se ascund de implicare în spatele rugăciunii, de parcă rugăciunea și lupta pentru valorile creștine ar fi incompatibile, iar cei care au curaj să stea în picioare pentru adevăr ar fi nespirituali.
2. PERSPECTIVA ÎNGUSTĂ

Prea mulți creștini își croiesc viața trăind sub dictatura clipei, fără memorie și având „perspectiva găinii”, o perspectivă îngustă care nu trece dincolo de dorința de supraviețuire. Fără referințe biblice temeinic asimilate, mulți iau decizii lipsite de referențial istoric. Am fost surprins să văd, mai ales în „cazul Bodnariu”, cum unii lideri creștini erau gata să acorde mai multă încredere „statului asistențial” care acționa abuziv, decât unei familii creștine serioase. (În timpul dictaturii naziste sau comuniste, mulți lideri creștini au făcut la fel.) Iar alții, ceva mai „sfinți”, argumentau cum puteau mai bine cât de nesănătoase sunt pentru Biserică meatingurile de susținere publică a unei familii. Este limpede că gândind în acest fel, se vor repeta erorile trecutului. Când creștinii se retrag din lume, ei lasă loc activiștilor progresiști să modeleze societatea după chipul lor schimonosit. În aceste condiții, perspectiva îngustă produce dezastre greu de quantificat.
3. EGOCENTRISMUL

Când atitudinea cuiva depinde în proporție de 90% de simpatia sau sponsorizările venite dintr-o anumită direcție, atunci calculul tactic, pe termen scurt, dictează erori strategice colosale. Din 1990 încoace, asemenea erori de judecată se produc și se reproduc într-un ritm îngrijorător. Interesele personale sau ale unui grup oarecare, adică o mentalitate fracționistă, îngroapă viitorul comunității, adică binele comun. Câtă vreme creștini cu vază, de dragul unor beneficii vremelnice, preferă să țină partea agresorului (statul asistențial), în detrimentul „fratelui pentru care a murit Cristos”, ne aflăm în fața unei situații mai grave decât suntem dispuși să acceptăm.

Lașitatea, perspectiva îngustă și egocentrismul de clan sau gașcă sunt rădăcinile derivei în care se află „biserica fecioarelor nechibzuite”. Este imperativ ca toți creștinii responsabili și nefermecați, de sunetele sirenelor „sistemului” care „ne dă” pentru a controla, să stea „în picioare ca reprezentanți ai luminii spirituale și ca ancore în favoarea influenței morale într-un timp de incertitudine covârșitoare”.
Samuel Tuțac

Acest articol a fost publicat în Bucuria sufletului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.