Deschiderea anului de studiu CRST 2016-2017

În această toamnă, biserica Penticostală „Betleem” din Medgidia a găzduit în duminica de 11 septembrie, serviciul divin în care studenții CRST au fost binecuvântați la început de an școlar. Alături de studenți și echipă, au fost prezenți pastorul bisericii Betleem, Coman Flaviu, președintele Comunității Regionale Penticostale Constanța, Vasilică Croitor, vicepreședintele CRST, Rick Cunningham și profesorul Harry Morin.
Programul a fost modest, dar profund, trei dintre studenți mărturisind modul în care au fost chemați la misune. Iată pe scurt mărturia studentei din anul I, Maria L.: „am fost deschisă la chemarea Domnului pentru misiune după ce am auzit o predică în care se sublinia că e frumos să dai Domnului pentru misiune din banii tăi, e frumos să dai Domnului pentru misiune din timpul tău, dar cel mai frumos este să te dai pe tine Domnului pentru misiune!” Mărturiile studenților au fost completate cu mesajul fratelui Vasilică Croitor, care a subliniat faptul că în pregătirea pentru misiune e de preferat o abordare jertfitoare, în locul celei triumfaliste, pentru că dacă suntem trimiși ca niște „oi în mijlocul lupilor”, singura cale de izbândă este renunțarea la sine și încrederea că Cel ce ne trimite ne va ajuta să ne împlinim misiunea încredințată.

http://crst-ct.ro/

Acest articol a fost publicat în EVENIMENTE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.