Academiei îngerașilor-Moldova- Nouă

Ziua de 11 septembrie 2016 marchează un moment istoric pentru întreaga Clisură a Dunării când noua clădire a școlii creștine ”Academiei îngerașilor” de pe lângă Biserica Baptistă Maranata din Moldova Nouă, Caraș-Severin, și-a deschis porțile pentru prima data. Construită în timp record, 5 luni și 5 zile, noua școală va găzdui cele 3 clase de elevi de ciclu primar deja existente, respectiv 50 de elevi, aceasta având capacitate maximă atât pentru ciclul primar cât și pentru cel gimnazial. Totodată, în cadrul ”Academiei îngerașilor”, instituție deschisă încă din 2011, funcționează și două grupe de grădiniță. Clipele de har au fost trăite la intensitate maximă de copii, părinți, autorități locale și județene, cât și de întreaga biserică aflată în sărbătoare. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toți cei care au contribuit la construirea acestui edificiu într-un timp așa de scurt.

Acest articol a fost publicat în EVENIMENTE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.