Ce-i aia „reconciliere”?


Am lucrat destul de mult la cartea d-lui Constantineanu încât să risc să-mi dau cu părerea din punctul de vedere al cititorului laic, al enoriașului cu oarece cunoștințe de teologie, dar fără calificarea de a face o evaluare academică. Vă spun și eu ce am înțeles.
Reconcilierea, ca să încep cu termenul-cheie al cărții, se referă la o seamă întreagă de practici care presupun împăcare, bunăvoință, generozitate, iertare, ospitalitate etc. Termenul ca atare folosit de Cornilescu e „împăcare”, însă sensurile lui, așa cum demonstrează autorul, sunt mult mai complexe.
În esență, am înțeles că reconcilierea nu se limitează doar la un cuvânt folosit la un moment dat de către Pavel în câteva locuri (destul de puține) mai ales din Romani, ci e o noțiune exprimată prin multe alte metafore, simboluri și concepte care se integrează, ideatic, în sfera de cuprindere a reconcilierii. De fapt, nu e vorba numai despre o chestiune teoretică, ci despre una cât se poate de practică.
Reconcilierea are două dimensiuni: una care vizează relația cu Dumnezeu (numită „verticală” în carte) și unde împăcarea e inițiativa Lui, prin har, în dragostea Sa nemărginită, și una care vizează relațiile dintre oameni (adică „orizontală”) și care se extinde, practic, la tot ce ține de etica creștină cotidiană.
Dar această dimensiune interumană nu doar că se fundamentează pe cea transcendentă, ci se constituie ca obligație a creștinilor. Cu alte cuvinte, nu numai că resursele noastre morale izvorăsc din relația cu Dumnezeu, ci această relație ne impune un anumit comportament. Și mai clar: nu avem de ales dacă să fim reconcilianți, ci asta este singura cale de care dispunem ca să ne demonstrăm apartenența la creștinism și credința în Sfânta Treime.
Reconcilierea se concretizează în acțiuni sociale, în milostenie, în medierea conflictelor, în disponibilitate de-a depăși prejudecăți și granițe. De reconciliere țin, ne asigură (în mod convingător) autorul, bunele relații interconfesionale și interetnice. Prin urmare, creștinii s-ar situa, în această logică, în prim-planul oricăror acțiuni ce presupun buna înțelegere între oameni.
Cartea Trăiți în pace furnizează un fundament teologic pentru acțiune socială – cu tot arsenalul de asociații, fundații și ONG-uri care au ca scop îmbunătățirea vieții pentru semeni –, însă nu justifică (ba dimpotrivă) un activism consumat în interiorul unor granițe confesionale foarte înguste. Nu ne îngăduie să ne mulțumim cu „misiunea” făcută în bisericile de aceeași confesiune cu noi, ci recomandă stăruitor un trai zilnic de om al păcii și al iubirii.
Dacă dragostea față de dușmani este un imperativ al creștinului, atunci e clar că orice se situează mai prejos decât acest deziderat reprezintă o carență ce se cere remediată. Creștini care nu-și vorbesc, creștini care se ajută numai între ei, creștini dezinteresați de viața publică și politică, creștini care se urăsc reciproc, creștini care alimentează zâzania interetnică sau interconfesională – toate acestea sunt patologii ce dovedesc o foarte proastă înțelegere a reconcilierii.
N-am înțeles niciun moment că, în cartea Trăiți în pace, Corneliu Constantineanu ar propune o utopică aducere a raiului pe pământ (deși o lectură neglijentă ar putea conduce într-acolo), ci mai degrabă vine cu o îmbunătățire a stării de provizorat în care se află umanitatea până la marea reconciliere finală, de la sfârșitul veacurilor. Altfel spus, dacă tot putem trăi ceva mai bine unii alături de ceilalţi, dacă tot se poate să fim mai săritori, mai generoși, mai destupați la cap, mai paşnici, de ce să n-o facem când avem toate motivele? Cum altfel am putea să ne dovedim creștinismul dacă nu trăindu-l?
Chiar dacă demersul este unul destul de complex, cu demonstrații ample și uneori mai tehnice – cartea are la bază lucrarea de doctorat a d-lui Constantineanu – ideile pe care marșează autorul nu sunt greu de înțeles și lectura cred că ar fi de folos tuturor celor care sunt interesați de felul în care ar trebui să fie prezenți creștinii în lumea contemporană, dar mai ales unor categorii de cititori precum: pastori și viitori pastori, prezbiteri, diaconi, asistenți sociali, activiști de toate soiurile, consilieri, voluntari etc.
Datele cărţii:
Titlul complet: Trăiţi în pace. Dimensiunea socială a reconcilierii în teologia paulină 

Autor: Corneliu Constantineanu 

Cuvânt înainte: Corneliu Simuţ 

Edituri: Casa Cărţii & Risoprint

Preţ: 29 RON

Nr. pag.: 313

ISBN: 978-606-8282-73-2

Sursa: 

https://edituracasacartii.wordpress.com/2013/09/12/ce-i-aia-reconciliere/

Acest articol a fost publicat în Bucuria sufletului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.